Septembrie în Apuseni

Descoperă România!

Există în România o zonă care pur şi simplu îţi taie respiraţia.

Peisajele, oamenii şi tot ce ţine de aceste meleaguri, îţi încântă privirea şi brusc, liniştea îşi găseşte loc în sufletul tău. Uneori e nevoie de simplitate şi întoarcere la origini pentru a-ţi găsi echilibrul. Alteori, e nevoie de o evadare în natură!

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Dimineţi de septembrie în Apuseni foto: Eduard Gutescu

Odată ajuns pe meleaguri apusene, vei dori cu siguranţă să te reîntorci. Să te încarci cu „bine”. Iar atunci cand vei fi în mijlocul unei citadele aglomerate, vei închide ochii şi mintea te va trimite către oaza ta de liniste: Apuseni.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Dimineţi de septembrie în Apuseni foto: Eduard Gutescu

Cascada Pişoaia este o splendidă cădere de apă de peste 18 metri înălţime. Este rezervaţie peisagistică, aflată pe un prag stâncos de calcare, înconjurată de o padure de amestec de conifere-foioase.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Cascada Pisoaia foto: Eduard Gutescu

Apele din zonă sunt bogate în calcar şi dau naştere unor splendide formaţiuni calcaroase, de vârstă paleozoică, ce măresc spectaculozitatea locului. Cascada Pişoaia cunoscută şi sub numele de Cascada de la Vidra se află în comuna Vidra, sat Nemeşti, în apropiere de Mihoiesti – Avram Iancu.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Cascada Pisoaia foto: Eduard Gutescu

La cinci kilometri de orașul Turda, se află poate cea mai interesantă lume subterană din întreaga Românie – Salina Turda.

În vechea salină din care s-au extras în ultimii 300 de ani sute de mii de vagoane de sare, s-a amenajat o adevărată comunitate în miniatură.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Salina Turda foto: Eduard Gutescu

Așezat în sud-estul Munților Apuseni, în bazinul Văii Mogoșului, uitat de lume parcă, se află satul Mogos. Un loc ce se bucură de atingerea divină prin relieful său. „Respiri” natură şi admiri priveliştea desenată perfect.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Satul Mogos foto: Eduard Gutescu

Tradiţiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează, ne definesc şi prin ele ne simţim mai bogaţi, ne simtim români.

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Romania autentica foto: Eduard Gutescu

Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Apuseni la ceas de noapte foto: Eduard Gutescu

Imaginile au fost realizate de Eduard Gutescu, iar cei pasionaţi de fotografie îl pot întâlni la următorul său workshop.Septembrie, Apuseni, Agentie de turism Constanta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>